Directia Regionala de Drumuri si Poduri Timisoara
307305 Orțișoara, Romania
Directia Regionala de Drumuri si Poduri Timisoara Company Information
General information
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara își desfășoară activitatea în partea de vest a țării, pe rază județelor Alba, Arad, Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinți și Timiș, administrând o rețea de drumuri naționale în lungime de 2.208,740 km, pe care sunt construite 680 poduri în lungime totală de 31.431,51 m și 233,301 km autostrăzi.
Principalele atribuții ale Direcției Regionale Drumuri și Poduri Timișoara sunt:
* gestionarea drumurilor publice din administrare;
* întocmirea documentațiilor tehnico-economice în toate fazele de proiectare, atât pentru lucrări de întreținere și reparații drumuri, cât și pentru lucrări de investiții și reparații capitale;
* asigurarea calității și controlului tehnic al calității;
* monitorizarea traficului cu ajutorul unor echipamente de contorizare a circulației rutiere Peek Trafic, care permit colectarea și stocarea datelor caracteristice vehiculelor aflate în tranzit;
lucrări și servicii privind întreținerea curentă a drumurilor publice (întreținerea pe timp de vară, întreținerea pe timp de iarnă, întreținerea elementelor privind siguranță rutieră și de estetică);
* lucrări și servicii privind întreținerea periodică a drumurilor publice;
* lucrări aferente reparațiilor curente la drumurile publice;
* lucrări aferente reparațiilor capitale la drumurile publice.
DN69 Orțișoara
- Opening hours
-
Monday:07:30 - 15:30Tuesday:07:30 - 15:30Wednesday:07:30 - 15:30Thursday:07:30 - 15:30Friday:07:30 - 15:30
- Phone number
- +40256233116
- Linki
- Social Accounts
- Keywords
- construction company, road construction company
Directia Regionala de Drumuri si Poduri Timisoara Reviews & Ratings
How do you rate this company?
Are you the owner of this company? If so, do not lose the opportunity to update your company's profile, add products, offers and higher position in search engines.